Cel mai mare defect al românilor

Constat cu amărăciune că, peste tot în ţara asta, nu se analizează vorbele, ideile sau faptele, ci personajele, de parcă cineva ar avea dreptate doar fiindcă e Cutare.

În orice discuţie televizată, pe forumuri pe net, în articole sau comentarii la articole sau pe viu, invariabil accentul se deplasează de la ideea în dezbatere la persoane, de faţă sau nu. Poate aş fi fost interesat despre subiectul în discuţie, aşteptând să aud argumentaţia raţională a persoanelor respective, indiferent de numele, vârsta sau funcţia pe care o ocupă.

În loc de asta, dialogul alunecă spre derizoriu, spre a face mişto sau a cârcoti referitor la mai ştiu eu cine. Că „cine te crezi dumneata !?”, că „habar n-ai !”, că „asta-i o prostie !” şi tot aşa... Totul devine o bârfă lungită mult dincolo de limitele răbdării, iar publicul ajunge să asiste la un soi de meci de box în care interlocutorii îşi trag reciproc scatoalce.

Am zis că fenomenul e recent şi se datorează presei care e în goană după audienţă, iar sămânţa de scandal creşte ratingurile şi vinde marfa. Dar, treaba e departe de-a se opri la presă sau televiziuni. Fenomenul e generalizat, că e vorba de politic, economic, cultural, sport sau orice altceva. Nu se analizează nimic raţional, totul e pe furt, rea-intenţie şi partizanat.

Nu există dezbatere, iar daco-romanii de azi nu se mai obosesc să argumenteze. Nici măcar nu se mai formulează problema. Totul e o bălăcăreală reciprocă generală, un bâlci grotesc pentru reduşi mintal incapabili să formuleze un raţionament oarecare.

Am ajuns ca scuipătorii de seminţe de pe stadioane care iau la palme pe oricine nu ţine cu ai noştri. Replicile se rezumă la „Hai, Cutare !”, „Trăzneşte-l !”, „Huo !” şi infinitatea de variante de aceaşi teapă.

Deja devin plictisitori cei care insistă ca limba română să fie utilizată corect, iar recuzita de porcăială creşte exponenţial.

În ţara asta nu se mai dezbat idei ! Suntem prea ocupaţi ori să ne gratulăm, ori să ne batjocorim între noi. Suntem „Maeştrii” sau „Găoaze”, în funcţie de care parte a taberei priveşti.

De aceea nu se construieşte mare lucru, decât cu preţul unor eforturi titanice şi costisitoare. Se screme muntele să nască un şoricel ! Abia pune lumea mâna pe unealtă şi deja se aude: „aţi auzit-o pe-aia cu..” sau „ce zici, măi, de...” şi totul se opreşte ca absolut toţi să-şi dea cu părerea şi, eventual, să-şi rotească ochii după ciordirea vreunui ciolan numai bun de ros. Suntem câini de sanie care latră învălmăşit la toată lumea, mârâind să-şi apere ciolanul, iar sania stă nemişcată, fără speranţă.

Suntem venali, viscerali şi pătimaşi şi sărim la gâtul mesagerului în loc să-i ascultăm spusele şi să chibzuim. De aia nu ne place să ne facem planuri. De aia nu vedem mai mult de lungul nasului. Azi, acum, imediat au infinit mai multă importanţă decât mâine, viitor, investiţie...

În rest...

Doamne-ajută !