Ştii să iubeşti ?

Îmi oferi iubirea ta, dar ce-mi oferi de fapt ? Ce se ascunde în spatele hârtiei lucitoare imprimată cu un mare „Te iubesc !” colorat şi a fundei aurii ? Te-a descumpănit întrebarea mea ?

De fapt, poate ar trebui să te întreb, dacă iubirea noastră ar fi ca un schimb de cadouri, ce speră fiecare să găsească-n cadoul primit. Căci, hai s-o recunoaştem, oferindu-mi cadoul iubirii tale, de fapt îmi ceri ceva la schimb...aşa funcţionează !

Poate că eu sper ca-n cadoul acela să fie o sticlă de nectar fermecat pe care s-o bem împreună, azvârlindu-ne-ntr-o beţie divină care să ne dizolve eu-rile. Ţi-ar plăcea ? Problema cu beţiile, şi-n general cu orice sticlă, este că sunt finite. Dacă poţi fi prieten de pahar cu aproape oricine, a doua zi, cuprins de mahmureală, mai rămâne ceva din tot dezmăţul ? Chipurile, ce păreau frumoase privite prin lentila sticlei pline, vor mai avea acelaşi farmec ? Vom avea dureri de cap ? Vom avea puterea să ne privim în ochi, recunoscând că beţia s-a terminat ? Suntem suficient de naivi ca să credem într-o beţie continuă ? Dacă numai unul din noi se îmbată, probabil că celuilalt i se vor părea groteşti gesturile acelea de beţiv..

Poate că tu speri ca-n cadoul de la mine să găseşti nişte planuri de viitor, un scutecel sau o poveste care se termină cu „..şi-au trăit fericiţi..”.

Bine, fericirea nu se măsoară cu metrul, dar ai măcar idee ce-nseamnă pentru mine să fiu fericit ? Poate sunt un cârcotaş care vede întodeauna firul de praf de pe marmura lui Venus din Milo..şi nici n-are braţe !...şi te vei trezi că efortul necesar când te strădui să mă faci fericit îţi ocupă tot timpul, îţi consumă toată energia şi tot nu-i de ajuns..

Îţi zici că nu poate fi chiar aşa de rău..

Dar cum va fi ? Dacă eu am chef să ieşim cu amicii, iar tu eşti obosită, dacă eu sunt un boem risipitor iar tu eşti o furnicuţă care se tot străduie să pună deoparte provizii pentru iarnă ? Sau, dimpotrivă, dacă eu sunt o albină obsedată de a face miere şi, veşnic ocupat, uit să te mai bag în seamă ? Voi încerca să te îndulcesc cu porţii din mierea pe care o produc, dar îţi va părea destul de dulce ?

Poate n-ar trebui să pun toate întrebările astea ! La urma-urmei, analizată raţional, iubirea e o improbabilitate. De aceea există credinţă şi speranţă, ca să răzbaţi acolo unde raţiunea nu poate.

Ar trebui, îmi spui, să las valul de căldură sufletească să mă cuprindă, iar iubirea noastră să fie precum o orchestră în care muzicanţii să se armonizeze pe parcurs. Instrumentiştii cei mai pasionaţi probabil se pot armoniza relativ uşor în orice formaţie, fie ea de muzică de cameră, de Jazz sau de Metal. Dar, nu sună uşor, nu ? Îţi place muzica ? Care ?

Se spune că dragostea e mortarul care leagă împreună şi potriveşte cele mai diferite cărămizi. Oare avem destul mortar ca să acoperim toate asperităţile cărămizilor noastre, sau templul iubirii noastre va fi unul şubred ?

Mă priveşti cu lacrimi în ochi, iar mâinile care-mi întind cadoul iubirii tale au început să tremure. Sunt prea cinic ? Nu era aşa în poveştile pe care le-ai auzit... alea cu prinţese şi prinţi pe cai albi şi cu..şi-au trăit fericiţi..., nu ? Te întrebi dacă mai pot crede în vraja unei poveşti ? Poate te gândeşti că te pun la încercare. Poate-ţi zici că nu-i nimic, şi ce dacă !.. Mă vei da tu pe brazdă !

Poate-n cadoul tău e o lesă şi-un manual de dresaj. Poate e doar o teamă de singurătate. Ori o dorinţă de-a fi „în rând cu lumea”..

Poate-i o floare rară şi pură, care trebuie ocrotită şi tu speri ca eu să fiu grădinarul potrivit.

N-o scoţi la capăt cu mine !

Prea mi-ai băgat sub nas cadoul, iar eu am devenit circumspect.

Uite, trebuia să mă fi întrebat, aşa, privindu-mă maliţios, dacă-mi plac cadourile... M-ai fi întrebat dac-am fost cuminte. Dacă cred că merit un cadou. Copilul din mine ar fi devenit brusc curios şi dispus să negocieze. M-ai fi pus să-i scriu o scrisoare lui Moşu’ şi-ai fi putut să tragi cu ochiul la ce-mi doresc eu să fie în cadou. Poate te-aş fi zărit plimbându-te cu cadoul acela frumos ambalat şi m-aş fi întrebat dacă-i pentru mine sau pentru altcineva. Poate, aşa, relativ neglijent, te-ai fi aplecat să piteşti cadoul acela undeva, iar în mine s-ar fi aprins văpăi privindu-ţi picioarele lungi şi muşchii cambraţi. Ai fi prelungit astfel magia sărbătorilor, lăsând să crească dorinţa în mine, gândindu-mă ce poezie frumoasă să spun ca să impresionez pe toată lumea şi să fiu eu cel care primeşte cadoul acela misterios. Să fi văzut atunci bucurie pe mine când aş fi atins, în sfârşit, cadoul !

Ia, ia cutia asta de aici şi mai intră odată !