O zi mai puţin bună

E una din acele zile de stat în faţa sobei, la poveşti cu un prieten drag şi cu un pahar de vin roşu în mână. M-am plimbat pe afară şi, deşi soarele-şi iţea câte-o rază prin cortina norilor, am simţit că lumea parcă nu era cu chef.

De regulă, trecătorii poartă în suflete destulă lumină sufletească. Îmi pot da seama de asta, pentru că ajunge un fleac ca să lumineze chipurile celor din jur. Ajunge ca o fată tânără să treacă, vorbind la mobil. Poate un chicot de-al ei ar atrage atenţia, poate nevoia de visare e prea mare, cert este că se găseşte întotdeauna un băiat care să privească lung în urma ei parfumată. Se mai găseşte şi alt om hâtru, care să bage de seamă şi să surâdă amuzat de gura lui căscată. Apoi ochii acelui om întâlnesc privirea altcuiva, care-a văzut şi el gestul, şi amândoi se înţeleg fără să fie nevoie de cuvinte. „Ai văzut ?”, „Da, faină fetişcană !”. Acesta ar putea fi un schimb mut de replici, complice, şi surâsurile devin contagioase, căci alţi oameni preiau starea lor de bine, chiar dacă nu ştiu de ce. De cele mai multe ori, din cauza unor gesturi banale, strada e cuprinsă de-o stare tonică.

Dar nu azi ! Azi, privirile stau prea aplecate în pământ, prea absente, ca să zărească alunecarea fetelor frumoase. Azi nu e o zi bună !

Aşa că, m-aş refugia la gura unei sobe, cu cineva drag, depănând amintiri şi hrănindu-ne unul altuia sufletele. Vorbind de toate cele, am ajunge să ne ciondănim dezbătând dacă muzica de azi e mai bună decât cea de mai demult, dacă filmele de azi sunt mai grozave decât cele văzute-n studenţie, dacă fetele de azi...

Mă trezesc că întruchipez avocatul zilei de azi. Ba, susţin, asta încă nu-i nimic faţă de ce va fi mâine !

Aşa sunt eu, un optimist ! Pentru mine, întotdeauna, cea mai bună zi va fi cea de mâine. Aşa că-mi contrariez amicii, afirmând că melodia cea mai frumoasă încă nu s-a compus, că filmul cel mai grozav încă nu s-a turnat, că iubirea cea mai mare încă n-a fost trăită..

Nu pot argumenta raţional afirmaţiile astea. Ştiu asta ! Dar, prefer credinţa asta nejustificată unei nostalgii care priveşte doar în urmă. Dacă aş putea călători în timp aş vrea să merg doar în viitor. Ce să văd în trecut ? Nu mi-am dorit niciodată să fi trăit în nici o altă epocă din istorie. Prefer Internetul, celularul, mp3-ul şi avionul oricărei lămpi cu gaz şi oricărei armuri.

Am izbucnit în râs când am vizitat Schonbrunn-ul vienez şi-am văzut, iţindu-se sub patul împăratului Imperiului austro-ungar, oala de noapte imperială. A căzut imperiul înainte să se termine de instalat canalizarea şi wc-ul. Mulţumesc frumos !

Aşa că, mâine va fi sigur mult mai grozav decât azi. Punem pariu ?

Ştiu că voi câştiga pariul, pentru că voi lua o floare şi mă voi plimba cu ea pe stradă. Fetele care vor trece pe lângă mine o vor vedea şi-mi vor zâmbi. Vor gândi, probabil, că sunt vreun îndrăgostit ce se duce să se-arunce-n braţele iubitei sale. Că o frumoasă mă aşteaptă. Vor zâmbi la gândul ăsta, iar chipurile li se vor lumina. Vor chicoti, atrăgând astfel atenţia băieţilor ce vor întoarce capul, privind lung în urma lor, iar alţi trecători vor râde de ei, şi alţi necunoscuţi se vor molipsi de la bucuria lor...

O floare.

Atâta trebuie ! O floare şi-un gând bun...