Robotizare

În Japonia a devenit o mică obsesie preocuparea pentru crearea celui mai performant robot. Citeam deunăzi de realizarea unui robot care să poată fi folosit ca şi recepţioner la hoteluri. Acesta are o faţă umană, zâmbeşte tot timpul, nu se enervează niciodată şi, evident, deşi lucrează 24/24, nu cere nici salar nici pauză de masă sau de toaletă. Dincolo de aspectele evidente, ca executarea operaţiunilor repetitive şi de mare precizie, roboţii tind să pătrundă din ce în ce mai mult în sfera ce părea rezervată strict umanului.

Se ştie că în Japonia liniile de producţie de automobile sunt robotizate intens. Se ştie că-n Japonia există mai mult de jumătate din numărul total de roboţi existenţi pe planetă-n momentul de faţă. Am văzut că desenele animate japoneze disecă problema unei robotizări extreme, în filme excepţional de interesante, ca „Ghost în The Shell” şi nu numai. Am văzut cu toţii roboţelul SONY care urcă scări, joacă fotbal şi se bucură când dă gol.

Se pare că Japonia nu are nici o problemă să deschidă larg uşa viitorului către posibilii noştri colegi din plastic şi metal, comandaţi prin procesoare. De altfel, cultura japoneză s-a străduit încontinuu să standardizeze reacţiile indivizilor săi. Japonezii par un popor de furnici umane, care duc fiecare lucru, fie vorba de serviciu sau de ritualuri ca cel al ceaiului, la extrem. Am văzut filme japoneze care, subtil, dezbat avantajele şi neajunsurile unui sistem care încurajează reprimarea sentimentelor şi exacerbează simţul onoarei şi de disciplină. E adevărat, înregimentarea de tipul acesta poate duce la un sentiment puternic de apartenenţă, care să-ţi garanteze pacea spirituală. Cum altfel ar putea o fiinţă umană merge până la sacrificiul efectiv de sine, ca în cazul celebrilor kamikadze ?

Pe de altă parte, când mecanismul se gripează, devii o piesă inutilă şi sunt destule filme care descriu sentimentul de alienare al unor japonezi care şi-au pierdut locul de muncă, dar n-au avut curajul să accepte acest lucru şi au pretins în continuare că pleacă dimineaţa spre un serviciu inexistent, pierzând vremea pe aiurea până n-au mai putut nega evidenţa.

E de înţeles , atunci, preocuparea managementului japonez pentru crearea angajatului perfect...robotul. Mai ales că populaţia Japoniei cam îmbătrâneşte, iar robotizarea e o soluţie la aducerea unui puhoi de imigranţi care să facă praf stilul japonez de viaţă. Mai mult, în desenele animate se prefigurează o masivă implicare guvernamentală şi o robotizare inclusiv a forţelor de ordine, poate tot ca să ferească alterarea stilului specific de viaţă. Japonia e o insulă şi are o mentalitate izolaţionistă şi conservatoare.

Întrebarea este, ce vom face atunci când Japonia şi China-şi vor da mâna ? Poate pune şi India un umăr la asta şi ne trezim cu tot vestul în fundu’ curţii, unde nu te mai bagă nimeni în seamă.

Glumesc, evident !