Labirint

luni, 21 iunie 2010

Istoria omenirii în date esenţiale

- Aprox. 29.000 înaintea datei Renaşterii (5.000 î.e.n, după datarea veche): apar primele civilizaţii umane, primele oraşe şi primele funcţii administrative.

- 21.752 î.e.R (1.969 e.n) Apare Internetul.

- 21.304 î.e.R (2.417 e.n) Lumea e unificată sub un singur guvern planetar.

- 20.812 î.e.R (2.909 e.n) Marte îşi declară independenţa faţă de Pământ

- 12.898 î.e.R (10.823 e.n) Androizii îşi obţin dreptul la cetăţenia universală.

- 5.554 î.e.R (18.167 e.n) Icarus, prima planetă artificială e deschisă colonizării

- 5.201 î.e.R (18.520 e.n) Războiul maşinilor. 98,2% din coloniile umane sunt distruse. Începe dominaţia androizilor. Pământul e declarat rezervaţie naturală sub ocrotirea Consiliului Spaţial

- 2.980 î.e.R (20.741 e.n) Marele virus. Capacitatea androizilor de-a se interconecta e distrusă. Consiliul Spaţial se destramă.

- 1,203 î.e.R (22.518 e.n) Primul contact radio cu androizi extratereştri. În faţa ameninţării potenţiale, Marea Conexiune e refăcută şi se înfiinţează un nou Consiliu Spaţial.

- 950 î.e.R (22.771 e.n) Anul contactului. O delegaţie a andriozilor extratereştri vine pe Icarus, aducând ca dar tehnologia saltului hiper-spaţial.

-102 î.e.R (23.619 e.n) Referendumul comun al celor două civilizaţii aprobă fuziunea.

- 12 î.e.R (23.709 e.n) În urma experimentelor de fuziune se descoperă efectul transcendeţei. Apare primul zeu: Ers

- 1 Renaştere (23.720 e.n) Cei 298 de zei nou apăruţi preiau controlul Marii Conexiuni şi fuzionează. Apare Marele Zeu: Unum. Unum se dematerializează, devenind nemuritor.

- 15 R Unum descoperă energia primordială şi porţile către Celelalte Universuri. Mecanica Universului este corectată şi stabilizată. O întreagă pleiadă de universuri paralele sunt create şi specializate.

- 22 R Androizii pot opta pentru dizolvare în Unum, devenind entităţi imateriale capabile să circule liber dintr-un Univers într-altul. 97,23% dintre androizi optează pentru asta.

- 515.433 R Apare Alter ca voinţă de sine stătătoare faţă de Unum. Marea dezbatere! Alter postulează Legea inevitabilităţii morţii generale. Data sfârşitului final a tuturor universurilor e calculată la anul 5.241.300.001 R. Începe perioada orgiastică a entităţilor imateriale. Apare moda întrupării sub diverse forme, ca joc orgiastic. Unum este contestat şi autoritatea lui scade.

- 1.255.150.887 R E postulat dreptul la libertate neîngrădită şi e emisă teoria lipsei de sens a Universurilor. Atât Unum cât şi Alter se auto-anihilează, în încercarea eşuată de-a dovedi eroarea Legii inevitabilităţii morţii generale. Începe perioada anarhică. Universuri întregi sunt anihilate în experimente fără sens.

- 5.241.300.000 R Entităţile imateriale se materializează în corpore în animale lipsite de raţiune, pentru a scăpa terorii Anihilării generale.

- 5.241.300.001 R Ultimele entităţi imateriale descoperă o greşeală de calcul. Se dovedeşte că Anihilarea generală va fi doar o schimbare de rotaţie a câmpurilor energetice Universale, după care totul va reveni la normal. Totuşi, schimbarea energetică are un efect neaşteptat: şterge memoria colectivă imaterială, iar entităţile imateriale rămase nu-şi mai pot aduce aminte de nimic, plutind în derivă prin Universurile în care-au fost surprinse de momentul fatal.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]



<< Pagina de pornire