Rotiţa de ceas

A fost odată odată o rotiţă de ceas care s-a săturat să tot stea la locul ei! Se simţea încorsetată într-un mecanism pe care-l începuse să-l vadă ca pe-o maşină de tortură. Profitând într-o zi de neatenţia ceasornicarului, s-a smuls din locul sorocit ei şi s-a rostogolit într-un colţ. Liberă, în sfârşit! Din colţul de umbră a privit cu satisfacţie cum întregul mecanism al ceasornicului s-a oprit, dat peste cap de absenţa ei. Ce-a mai râs de întreaga harababură creată! Toţi se agitau înnebuniţi şi părea că însăşi timpul şi-a alterat curgerea. Toţi căutau rotiţa lipsă, căutând prin toate cotloanele, dar fără succes!
- Vedeţi, striga ea, cu strigăt mut, vedeţi cât de importantă sunt! Şi nimeni nu mă băga în seamă! Abia acum realizaţi ce înseamnă lipsa mea! Aşa vă trebuie!
Şi rotiţa prinse a se roti de fericire, de una singură. Şi totuşi, odată clipa de euforie trecută, realiză că nici libertatea aceasta nu-i adusese nici o recunoaştere. Se învârtea de una singură, anonim, nebăgată în seamă! Sigur, putea să se-nvârtă cum voia ea acum! Mai repede, sau mai încet, drept sau înclinându-se graţios spre centru, dar simţea un gol crescându-i în suflet. Se rotea în umbră, nevăzută, neştiută, încât ajunse să se întrebe dacă ea însăşi exista cu adevărat sau totul nu era decât o iluzie.
Când a băgat de seamă că meşterii ceasornicari, negăsind rotiţa lipsă, au făurit alta şi-au întregit mecanismul, întreaga ei lume s-a clătinat. Majestuosul ceasornic repornise şi fără ea! Ticăitul său molcom şi impasibil îşi reluase pasul ritmat, iar mişcarea imperceptibilă a limbilor sale învârteau lumea. Trenuri plecau la semnalul ceasului, oamenii grăbiţi îi priveau cadranul cu respect şi teamă şi până şi ziua şi noaptea păreau a veni, punctuale, la întâlnire, chemate de misteriosul mecanism.
Iar ea?
Un copil a zărit-o cum stătea în acel colţ şi-a întins mâna după ea, gândind că s-ar fi putut servi de bucăţica de metal ca de-un titirez. Voia ceva cu care să se joace, ca să treacă vremea mai uşor până vine trenul lui. Dar, mama lui l-a mustrat aspru, trăgându-l de mânecuţa hainei:
- Aruncă gunoiul acela! Nu vezi ce murdar e? E plin de microbi!
Aşa că rotiţa a ajuns să stea pitită sub un automat de cafea, ca un ciorap desperecheat pierdut pe sub pat, alături de ghemotoace de praf şi cocoloaşe de hârtie.
Ciudată mai e şi libertatea asta!