Mormoloci
Citisem despre o specie de pești care se adună într-un anumit loc la o anumită dată. Ceva, nu se știe încă ce, îi face să străbată mările și oceanele lumii, ca să ajungă acolo, exact atunci. Vocea care îi cheamă, îi mână neobosit până ce apa se umple de pești. Sub lumina lunii, în noaptea aceea, apa pare că fierbe.
În zorii zilei următoare totul s-a terminat. Peștii au dispărut, întorcându-se tăcuți de unde au venit. În urma lor, apa a căpătat o lucire albicioasă de la miliardele de ouă, depuse și fecundate în timpul misteriosului ritual.
Iar când primii mormoloci încep să iasă din găoacele lor, agitându-și nervos codițele, nimic nu mai amintește de taina și fierberea acelei nopți. Fiecare peștișor, purtat de curenți, vede imensitatea plină de primejdii a apei nesfârșite, ca și cum ar fi primul pește care a apărut pe pământ. Nimeni nu-l îndrumă! Nimeni nu-l protejează! Nimeni nici nu știe măcar de existența lui!
Pentru fiecare peștișor, oceanul este un univers indiferent și rece.
Țin minte c-am lăsat cartea din mână, căzând pe gânduri.
Om fi și noi, mormolocii umani, produsul abandonat al unei panspermii misterioase? Suntem lăsați să ne descurcăm cum ne taie capul, într-un colț pustiu de univers, în timp ce prezumtivii noștri părinți cine știe pe unde umblă? Un univers rece și indiferent la soarta noastră…
Poate, cei care vom reuși să scăpăm de amenințarea neființei, o vom apuca hai-hui prin spațiu, convinși fiind că suntem primii care-l străbat. Ne vom lua de piept cu cosmosul, scriindu-ne singuri legile și soarta și purtând în suflete ciudata senzație a unui părinte.
Până vom auzi, într-o zi, o voce tainică. O voce care ne cheamă spre un loc anume, spre care vom porni ca hipnotizați. Un loc pe care nu l-am văzut niciodată! Vom ajunge acolo doar ca să descoperim că nu suntem singuri. Că, de fapt, avem nenumărați semeni care, ca și noi, au venit acolo, răspunzând chemării.
Iar universul va fierbe.
Acest articol participă la concursul “Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” , organizat de Pioneza Dintre Fese
publicat de ionutsk la
14:28
5 comentarii:
Eu ma feresc sa aud voci! Cele prea tainice pot fi urmarite si cine stie... Cat despre Universul nostru launtric..., e bine sa avem asteptari dar e si mai bine sa stim ce trebuie sa facem cu ele!
Concurentului LABIRINT vreau sa-i urez multa bafta,bucurie la inspiratie,ce mai,sa i se rupa-n pana de-atata scris ! Iar cat despre calificative,intre prieteni sunt intotdeauna maxime!
De
Cristian Oprea, La
3 ianuarie 2011 la 09:57
Heyy tu esti Organizatorul. SI tu participi la concurs? :P
De obicei organizatorii nu participa :)
De
Sam, La
4 ianuarie 2011 la 14:29
Particip oarecum în afara concursului, adică doar de dragul participării. Ziceam că n-ar fi corect să critic (constructiv) pe alții, fără să aibă și ei ocazia să mă ia la scărmănat.
De
ionutsk, La
4 ianuarie 2011 la 23:10
Articolul e cam visator asa, ceea ce nu e chiar rau dar mi-am adus aminte de perioada liceului cand cunosteam o fata care aveam cam acelasi still de scris, adica un vis in care zboara di iluzie in iluzie :)
Nu ma intelege gresit, mie imi place Eliade si el era mare visator da parca la un alt nivel :)
Oricum imi place ca e bine documentat, am aflat ceva nou cu mormolocii.
Ps ai captcha on la comments
De
Sam, La
4 ianuarie 2011 la 23:29
Pana auzim acea voce care ne aduna pe toti, ar fi indicat sa traim in asa fel incat sa mergem mandri de noi la intalnire.
(Io cand aud voci, ma fac ca nu le aud!)
De
Miţă, La
9 ianuarie 2011 la 13:01
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire