Gândurile unui meloman

În filme gen „The Day That Earth Stood Still”, pe Pământ ajunge o ființă superioară, ce ia omenirea la bani mărunți, ca să aprecieze dacă-și justifică existența. Un fel de judecată de apoi, dacă vreți, în care pe-un talger se pune lăcomia, vanitatea și răutatea lumii, iar pe celălalt suntem invitați să punem contra-argumente care să ne justifice prezența în univers.

Mie mi s-a părut întotdeauna că regizorii filmelor de felul acesta bâjbâie, încropind răspunsuri oarecare, nereușind să vadă esențialul. Arta. Arta pe care-o producem, mai mult decât orice altceva, ne justifică prezența printre ființele superioare ale cosmosului(câte-or fi ele). Și dintre toate artele, cred că muzica este prima inter pares.

Am putea fi foarte bine trubadurii universului și-ar fi destul!

V-ați prins, cred, că sunt un meloman pătimaș. Ascult multă muzică, de toate genurile și din toate timpurile și nu contenesc să mă declar încântat de ce descopăr în fiecare zi. Sunt dintre aceia care afirmă că pe lângă monștrii sacri, pe-a căror muzică am crescut, se alătură continuu urmași cel puțin la fel de demni de admirație. Ba chiar, ritmul în care apare muzică bună este din ce în ce mai alert. Timp și dispoziție să ai ca s-o asculți cu adevărat!

Grație Internetului și profesiei liberale, am vreme să scormon și să adaug la colecția mea de discuri cam 10 albume de muzică noi pe zi. Recunosc că nu apuc să ascult atâta, chit că stau cu căștile lipite de urechi mai tot timpul. De multe ori mă trezesc încercând să-mi amintesc de vreun album pe care l-am ascultat cu vreo zece zile în urmă și care mi-a plăcut. Nu-i ușor!

Mai sunt și genul care judecă un artist doar după ce-i ascultă un album cap-coadă. Melodiile singulare reușite nu fac decât să mă determine să caut și să ascult întregul album, ca să decid dacă îmi place sau nu cum cântă interpretul. Consider că orice artist, cu mai multă sau mai puțină chemare, poate scoate o piesă sau două bune. Dar, dacă reușește să creeze susținut un album bun, atunci îmi scot pălăria și-l trec pe lista mea de must-have, urmărindu-l de-atunci înainte.

Dintre descoperirile extrem de plăcute din ultima vreme, am să enumăr câteva nume, poate folosește cuiva.

Ash Koley, Sia Furler, Sugarland, Galahad (Empires Never Last), Magenta (cu incredibilul album Seven), Caro Emerald (a cărei album de debut tocmai a depășit Thriller-ul lui Michael Jackson ca număr de săptămâni pe locul 1 în Olanda), Biffy Clyro, Puscifer, Tool, Blue October, Pendragon, Linkin Park, System Of A Down, Within Temptation, Take That, Plain White T’s și foarte mulți alții. Acum, spre exemplu, ascult în căști The Wanted cu un splendid album de debut.

Lista acoperă destul de multe genuri muzicale, deși, ca să pot asculta ce apare, mă cam limitez la rock, jazz, pop, indie și alternative.

Din punct de vedere muzical, consider că sunt un norocos și că trăiesc în paradis. Singurul meu regret este că nu știu să cânt la vreun instrument. Bănuiesc că să cânți alături de alții este o stare ce echivalează cu extazul mistic. Un super-high ce transcende mundanul și care oferă un indiciu despre cantitatea de sublim ce zace în genele umanității.

Acest articol participă la concursul “Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” , organizat de Pioneza Dintre Fese

Al doilea soare

Totul a pornit de la o idee. Ideea este sămânța care, odată încolțită în mintea oamenilor, crește ca o buruiană ce nu mai poate fi oprită. Pe lângă faptul că avea beneficii economice evidente, ideea venea într-un moment foarte potrivit. Lumea se zbătea de ani buni în ghearele unei crize ce nu părea să aibă vreun capăt. Abia se zărea un licăr de speranță și deja alte capete nebănuite ale demonului își făceau apariția. Deficite publice, falimentele planurilor de pensii și sănătate, scumpirea carburanților și alimentelor, valurile de emigranți ce luau cu asalt ultimele oaze aparente de prosperitate, revoluții care izbucneau în țări care cu doar 10 ani înainte păreau exemple de stabilitate…

Lumea era obosită și-avea nevoie de-o soluție. De-un vis care să polarizeze imaginația și eforturile tuturor. De ceva care să-i permită să spere. Să-și facă planuri de viitor. O lume fără planuri de viitor, încet-încet, se sufocă.

Al doilea soare!

Un soare creat de om, care să strălucească pe cer la comandă. Ce simbol ar fi putut fi mai potrivit? Era destul ca orice om să-și ridice privirea și să se lase îmbăiat, odată cu razele luminoase și calde, de valuri de beatitudine și speranță. Era semnul că orice greutăți pot fi depășite. Cea mai bună confirmare a creativității umane.

Calculele arătau chiar simplu. Întinderea unor imense suprafețe flexibile reflectorizante în poziție geostaționară era fezabilă și relativ ieftină. Poziția era astfel aleasă încât imensa oglindă spațială reflecta lumina soarelui spre pământ, în funcție de orientarea dorită. Noaptea se transforma în zi. Nu mai era nevoie de iluminat artificial.

Nu mai era nevoie de încălzire, pentru că razele soarelui erau dozate foarte precis deasupra orașelor, reglând temperatura la sol. Orașele se aflau într-o veșnică vară timpurie și blândă. Prin reglaje fine puteau fi controlate temperaturile diferitelor zone, dirijându-se astfel clima lor. Rezultatul imediat a fost un boom al producției agricole, revărsând asupra omenirii un belșug neașteptat și binevenit. Prețul combustibililor a scăzut, nefiind nevoie de iluminat și încălzire. Mai mult, prin concentrarea luminii solare în câteva locuri, au apărut centrale solare de mare eficiență, ceea ce a impulsionat apariția de vehicule electrice nepoluante și ieftine. Energia era nelimitată și aproape gratis.

Omenirea era în pragul unei noi ere.

Primul soare a fost construit deasupra Europei, al doilea deasupra Chinei, iar al treilea deasupra SUA. Un soare artificial era de ajuns pentru un continent întreg. Mai multă căldură era trimisă la suprafața Terrei, dar prin reducerea poluării și prin ventilarea cu ajutorul vânturilor controlate, s-a evitat efectul de încălzire globală.

Noi și noi zone își doreau să trăiască sub un soare artificial, iar industriile aveau comenzi cum nu mai avuseseră de mult. Lumea își recăpătase optimismul și efervescența.

Evident, activitatea sorilor artificiali se cerea coordonată, pentru a nu da naștere la uragane. Cu trei sori artificiali, lucrul nu era foarte complicat, dar, pe măsură ce Australia, Africa de sud, Brazilia, India, Rusia și alte state își cereau proprii lor sori artificiali, chestiunea devenea mai complicată.

Prima care a folosit soarele artificial ca o armă de șantaj a fost China. Ca să reducă la tăcere pretențiile Indiei, și-a poziționat soarele artificial ca să-l eclipseze pe cel real deasupra Indiei. Ziua a devenit noapte și după doar două zile în Mumbay a început să ningă. În replică, hackerii indieni au spart controlul soarelui chinez și-au provocat o caniculă nemaipomenită deasupra Shanghaiului. Pomii luau foc ca niște chibrituri.

A fost convocată o conferință internațională de urgență. Țările mici și-au proclamat cu vehemență dreptul la lumina artificială. Din ce în ce mai multe voci cereau naționalizarea companiilor care controlau sorii artificiali. Cei mari își vedeau interesele și supremația amenințate și ofereau în schimb energie și alimente gratuite. Plus investiții și locuri de muncă. S-a ajuns, astfel, la un acord care limita numărul de sori artificiali la 9. Câte unul pentru fiecare continent, inclusiv Oceania, și trei pentru Asia, unde trăia jumătate din populația globului.

Însă a fost evitată cu grijă adoptarea unei noi Charte a drepturilor omului și naționalizarea companiilor solare, iar controlul sorilor a fost menținut de companii din Europa, SUA și China. Fiecare controla câte un soare artificial. Statele au promis că vor veghea ca aceste companii să respecte legile și regulile și să limiteze marjele lor de profit. Lumea s-a liniștit, mulțumindu-se cu noile avantaje, deși multe voci proroceau că lumea își pierde din libertate și a ajuns la mâna câtorva companii gigant, a căror putere deja o depășea chiar și pe cea a marilor state. Puterea s-a concentrat prea tare în mâini mult prea puține, ziceau ei, iar independența multor țări a devenit literă moartă, acestea depinzând total de importul de energie și de alimente, resurse controlate de o nouă elită planetară.

Însă mereu există nemulțumiți și voci cârcotașe! Nimeni nu voia să revină la criza dinainte. Progresul are, inevitabil, pe lângă avantaje, și inerente noi condiționări. Ca să pășești înainte, trebuie să te rupi de trecut!

Acest articol participă la concursul “Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” , organizat de Pioneza Dintre Fese

Balanță

Ciudat cocktail, viața asta!

Vis și iluzie plutind ca un fum

Prin curenți de luciditate,

Până ce nu mai știi precis

Să le deosebești.

Mă strădui să înțeleg

Doar ca, atunci când încep s-o fac,

S-alerg înapoi în brațele misterului,

Temător să nu dezechilibrez balanța.

Înțelegi? Simți? Crezi?

Poate de aceea avem două mâini,

Doi ochi,

Și două emisfere cerebrale,

Deși avem doar o singură inimă.

Poate de aceea suntem doi

Și-l căutăm mereu pe celălalt;

Cel care ne echilibrează balanța.

Însăși zeii au, la rândul lor, zei,

Iar eu te am pe tine.

Acest articol participă la concursul “Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” , organizat de Pioneza Dintre Fese