Gândurile unui meloman

În filme gen „The Day That Earth Stood Still”, pe Pământ ajunge o ființă superioară, ce ia omenirea la bani mărunți, ca să aprecieze dacă-și justifică existența. Un fel de judecată de apoi, dacă vreți, în care pe-un talger se pune lăcomia, vanitatea și răutatea lumii, iar pe celălalt suntem invitați să punem contra-argumente care să ne justifice prezența în univers.

Mie mi s-a părut întotdeauna că regizorii filmelor de felul acesta bâjbâie, încropind răspunsuri oarecare, nereușind să vadă esențialul. Arta. Arta pe care-o producem, mai mult decât orice altceva, ne justifică prezența printre ființele superioare ale cosmosului(câte-or fi ele). Și dintre toate artele, cred că muzica este prima inter pares.

Am putea fi foarte bine trubadurii universului și-ar fi destul!

V-ați prins, cred, că sunt un meloman pătimaș. Ascult multă muzică, de toate genurile și din toate timpurile și nu contenesc să mă declar încântat de ce descopăr în fiecare zi. Sunt dintre aceia care afirmă că pe lângă monștrii sacri, pe-a căror muzică am crescut, se alătură continuu urmași cel puțin la fel de demni de admirație. Ba chiar, ritmul în care apare muzică bună este din ce în ce mai alert. Timp și dispoziție să ai ca s-o asculți cu adevărat!

Grație Internetului și profesiei liberale, am vreme să scormon și să adaug la colecția mea de discuri cam 10 albume de muzică noi pe zi. Recunosc că nu apuc să ascult atâta, chit că stau cu căștile lipite de urechi mai tot timpul. De multe ori mă trezesc încercând să-mi amintesc de vreun album pe care l-am ascultat cu vreo zece zile în urmă și care mi-a plăcut. Nu-i ușor!

Mai sunt și genul care judecă un artist doar după ce-i ascultă un album cap-coadă. Melodiile singulare reușite nu fac decât să mă determine să caut și să ascult întregul album, ca să decid dacă îmi place sau nu cum cântă interpretul. Consider că orice artist, cu mai multă sau mai puțină chemare, poate scoate o piesă sau două bune. Dar, dacă reușește să creeze susținut un album bun, atunci îmi scot pălăria și-l trec pe lista mea de must-have, urmărindu-l de-atunci înainte.

Dintre descoperirile extrem de plăcute din ultima vreme, am să enumăr câteva nume, poate folosește cuiva.

Ash Koley, Sia Furler, Sugarland, Galahad (Empires Never Last), Magenta (cu incredibilul album Seven), Caro Emerald (a cărei album de debut tocmai a depășit Thriller-ul lui Michael Jackson ca număr de săptămâni pe locul 1 în Olanda), Biffy Clyro, Puscifer, Tool, Blue October, Pendragon, Linkin Park, System Of A Down, Within Temptation, Take That, Plain White T’s și foarte mulți alții. Acum, spre exemplu, ascult în căști The Wanted cu un splendid album de debut.

Lista acoperă destul de multe genuri muzicale, deși, ca să pot asculta ce apare, mă cam limitez la rock, jazz, pop, indie și alternative.

Din punct de vedere muzical, consider că sunt un norocos și că trăiesc în paradis. Singurul meu regret este că nu știu să cânt la vreun instrument. Bănuiesc că să cânți alături de alții este o stare ce echivalează cu extazul mistic. Un super-high ce transcende mundanul și care oferă un indiciu despre cantitatea de sublim ce zace în genele umanității.

Acest articol participă la concursul “Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” , organizat de Pioneza Dintre Fese